Velvet Winery lansează gama de vinuri Magiq

Velvet Winery lansează gama de vinuri Magiq


Finalul anului 2023 a adus cu el puțină magie de care ne putem bucura de aici înainte: Velvet Winery a lansat o nouă gamă de vinuri, numită Magiq.

Aceasta include un cupaj alb, recolta 2022, realizat din Fetească Regală și Chardonnay, precum și un cupaj roșu, recolta 2021, din Cabernet Sauvignon și Fetească Neagră. În ambele cazuri, cupajele pleacă de la ideea unui procent egal între soiuri, cu mici variații.

Velvet Winery, un concept de cramă “boutique”, este situată în inima regiunii viticole Dealu Mare, podgoria Tohani, într-o zonă cu o bogată tradiţie viticolă, recunoscută pentru producerea vinurilor de mare calitate și complexitate.

Liviu Grigorică, enologul cramei Velvet Winery, ne-a spus câteva cuvinte despre aceste noi vinuri acum la început de an:

"Am dorit să selectăm din cele mai bune vinuri realizate în anii favorabili și să facem o ediție limitată de vinuri în care să avem cupaje din soiurile de bază ale plantației din acest moment: Fetească Regală și Chardonnay la vinul alb și Cabernet Sauvignon și Fetească Neagră la vinul roșu, vinificate în contact cu lemnul. Ideea a fost de a avea vinuri complexe, maturate în lemn, cu potențial de învechire în sticlă, vinuri care să exprime cât mai bine calitățile terroir-ului nostru precum și imaginația și cunoștințele tehnologice ale echipei noastre.

A fost o muncă de echipă în care ideile s-au împletit: numele brandului, eticheta unică, utilizarea imaginilor unor lucrări de Răzvan Caratanase, utilizarea  de ceară în loc de capison.

În ceea ce privește procesul de vinificare, la vinul alb, cupajul de Fetească Regală și Chardonnay - la ambele soiuri s-a făcut criomacerare înainte de fermentația alcoolică, vinurile selectate au fost maturate în baricuri de stejar francez timp de 10 - 11 luni, a doua utilizare. La vinul roșu, cupajul Fetească Neagră și Cabernet Sauvignon - la ambele s-a făcut o macerare prelungită de aproximativ 2 săptămâni, au fost maturate pentru minim 16 luni în butoaie din lemn de stejar francez la prima și a doua utilizare."


Vinurile tocmai și-au primit eticheta iar din luna ianuarie 2024 urmează să le găsești în HORECA. Bineînțeles, dacă ai drum în Dealu Mare, Velvet Winery te așteaptă la o vizită cu degustare de vin inclusă, loc în care vei putea încerca și noile vinuri din gama Magiq. Noile vinuri din gama Magiq vor fi incluse în degustările cu 6 vinuri, precum și în degustarea numita Winemaker Experience, prezentata chiar de Liviu Grigorica, enologul cramei. Iată o idee despre cum să ai o adevărată experiență la cramă pentru 2024! 

Alte sugestii

Primordial Elogium Merlot 2020 – un elogiu adus enologului Philippe Cambie
Vinul Primul – alb, rose și roșu
Sauvignonasse 2022 – Crama Bauer
O nouă gamă de vinuri vine din Dobrogea: Caii de la Letea Princeps
Caii de la Letea a lansat gama „Inimă de stejar”