Judgment of Paris: California VS France - Cartea lunii iulie 2026

Judgment of Paris: California VS France - Cartea lunii iulie 2026

2026 marchează cea de-a 50-a aniversare a „Judgment of Paris”, celebra degustare de vinuri organizată de Steven Spurrier care a atras atenția întregii lumi asupra vinurilor din California.

Alături de colega sa americană, Patricia Gallagher, Steven Spurrier a avut ideea acestei degustări dorind să promoveze magazinul său de vinuri și totodată să prezinte calitatea vinurilor din California către publicul iubitor de vin în anul în care SUA avea aniversarea a 200 de ani. La acea vreme vinurile americane erau mult prea puțin cunoscute în întreaga lume.

Astfel, vinuri din soiurile Chardonnay si Cabernet Sauvignon produse atât in Franța cât si în SUA (California) au fost degustate în orb de un grup de jurați francezi. Degustarea a avut loc pe 24 mai 1976, iar rezultatul a fost unul surprinzător pentru toată lumea: atât la categoria vinurilor albe cât si a celor roșii, vinurile din SUA au ieșit pe primul loc, transformând aceasta degustare gândită a fi una relaxată si făcută cu scopul de a prezenta lumii întregi vinurile Californiei, în una istorică.

La această degustare s-a aflat un singur jurnalist: reporterul George M.Taber care lucra în acel moment la revista "TIME". În 2005 George M. Taber a publicat cartea "Judgment of Paris: California VS France and the historic 1976 tasting that revolutionized wine", lăsând astfel moștenire lumii povestea sa.

Capitole (cartea este scrisă in limba engleză, așa ca am păstrat denumirile capitolelor în engleză):

Foreword by Robert G. Mondavi
Prologue

Part One: A driving dream
Chapter 1. The little wine shop in Cite Berryer
Chapter 2. France ruled the world
Chapter 3. The New Eden

Part Two: The Awakening
Chapter 4. California Dreamer
Chapter 5. Starting over in America
Chapter 6. A revolution begins
Chapter 7. The swashbuckling  wine years
Chapter 8. In search of a simpler life
Chapter 9. An apprentice winemaker
Chapter 10. The rise of Robert Mondavi
Chapter 11. Launching a new winery
Chapter 12. A case of industrial-strength burnout
Chapter 13. The rebirth of a ghost winery
Chapter 14. Making the 1973 Stag's Leap Wine Cellars Cabernet Sauvignon
Chapter 15. Making the 1973 Chateau Montelena Chardonnay

Part Three: The Judgement of Paris
Chapter 16. Voyages of discovery
Chapter 17. California Wines at the tasting
Chapter 18. French Wines at the tasting
Chapter 19. A stunning upset

Part Four: The New World of Wine

Chapter 20. The buzz heard round the world
Chapter 21. A dream fulfilled
Chapter 22. The globalization of wine
Chapter 23. Dispatches from the international wine trade
Chapter 24. France revisited
Chapter 25. Napa Valley revisited

Motive pentru a citi cartea: Dacă nu ai auzit încă povestea despre "Judgment of Paris" acesta este numai începutul. Vei găsi nenumărate referiri la acest moment istoric într-o mulțime de alte cărți, interviuri și povești spuse de specialiști din lumea vinului. În plus, a fost lansat și un film în baza acestei povești - "Bottle Shock"

Unde găsești cartea: cartea este publicată în limba engleză și o găsești pe site‐ul Books Express unde vine pe comanda în 2-3 săptămâni.

Mai multe detalii despre evenimentul ce a rămas în istorie că și "Judgment of Paris" găsești  aici și aici.

Carmina Nițescu
Winesday & Winesday App