Enciclopedia vinului - Cartea lunii ianuarie 2023

Enciclopedia vinului - Cartea lunii ianuarie 2023


Când ești pasionat de vin și cauți să cunoști mai multe, o degustare de vin explicată de o persoană specializată sau o carte sunt întotdeauna idei bune.

Personal am intrat în lumea vinului în 2015 odată cu participarea la un tur de degustare de vinuri de 7 zile în Republica Moldova, tur care s-a dovedit a fi atât educativ, cât și inspirațional și mi-am decoperit pasiuni noi. Începând de atunci am căutat să aflu lucruri noi despre vin, am mers la o mulțime de degustări, am mers la crame în România și în afară, am stat de vorbă cu creatorii vinurilor și cu cei care le prezintă, am citit o mulțime de cărți despre vin, gastronomie, asocieri de vin cu mâncare, apoi am mers la cursuri pentru a înțelege pe deplin cum se face vinul, cum se savurează, cum se servește. Ce îmi place cel mai mult în lumea vinului este că fiecare an aduce cu el recolte noi de struguri, deci, în definitiv, vinuri noi. Este un domeniu gustos și savuros în care ai câte ceva de învățat permanent și mă bucur de călătorie zi de zi.

Astăzi, 1 ianuarie 2023 lansez în cadrul aplicației Winesday App secțiunea “Cartea lunii” în care vei găsi la fiecare dată de 1 a fiecărei luni de aici înainte câte o recomandare de carte despre vin, gastronomie și subiecte conexe. Degustările de vin la care am participat și cursurile pe care le-am urmat mi-au dezvoltat foarte mult mirosul de exemplu. Am găsit similitudini în cursurile de vin cu lucruri pe care le-am întâlnit și la o zi de inițiere în lumea cafelei, de exemplu. În plus, de când am început să consum vin cu măsură și în cunoștință de cauză, mi s-a îmbogățit și gustul și simt altfel fiecare tip de mâncare, fie el savurat cu sau fără vin. Astăzi știu cum să mă bucur de vin ca atare, de vin cu mâncare, de vin cu mâncare picantă sau cu desert, știu să fac asocieri și să explorez gusturi noi iar per total experiența unei mese acasă, la restaurant sau într-o destinație de vacanță s-a schimbat complet si mă bucur mai mult de toate acestea.

Primul articol din seria “Cartea lunii” este despre Enciclopedia Vinului, carte apărută la editura Baroque Books & Arts în colecția “In Vino Veritas”. Este o carte potrivită pentru cei care vor să cunoască vinul și să învețe lucruri de bază. Cartea este extraordinar de frumos ilustrată cu imagini sugestive, scheme și explicații simple, coperta fiind realizată  în același stil grafic. Pentru persoanele “vizuale” este o carte excelentă și totodată un cadou inspirat de făcut unui prieten iubitor de vin sau de gastronomie.

Capitole și subcapitole:

  • Principii fundamentale: Noțiuni de baza despre vin, Degustarea vinului, Servirea și păstrarea vinului, Armonizarea dintre vin și mâncare
  • Stiluri de vin: Vin spumant, Vin alb cu corp ușor, Vi alb corpolent, Vin alb aromat, Vin rose, Vin roșu cu corp ușor, Vin roșu cu corp mediu, Vin roșu corpolent, Vin desert
  • Regiuni Viticole (prezentarea pe scurt a principalelor regiuni viticole ale lumii)

Pentru iubitorii limbii engleză, cartea se găsește și în limba engleză realizată de Wine Folly, (autori madeline Puckette, Justin Hammack) aceasta fiind sursă de inspirație pentru cartea tradusă în limba română.

Personal le-am citit pe ambele, sunt la fel de bine realizate atât în ceea ce privește ilustrațiile cât și traducerea.

Motive pentru care să citești cartea: înveți lucruri de baza despre vin, despre regiunile viticole și despre asocierea cu mâncare iar la finalul lecturii vei putea să faci asocieri proprii.

Wine tip: citește cartea, încearcă asocierile vin – mâncare de acolo iar pentru a înțelege ce îți place și ce nu îți place, încearcă vinurile atât ca atare, cât și cu mai multe combinații de arome din mâncare. Asocierea vinului cu mâncarea nu este o știință exactă. Da, există direcții de urmat, însă la multitudinea de gusturi care există, fiecare dintre noi putem avea preferințe diferite. Și asta este frumusețea vinului! Vinul este mult influențat de mâncarea pe care o alături și te vei bucură mai mult de el dacă îți cunoști gusturile și înveți să faci asocierile potrivite pentru tine.

Unde găsești cartea: pe siteul editurii Baroque Books & Arts la colecția In Vino Veritas și în librăriile din toată țara.

Carmina Nițescu
Winesday & Winesday App

Alte sugestii

"Wine. It's not rocket science" - Cartea lunii mai 2024
"Războaiele Vinului II" - Cartea lunii aprilie 2024
The Widow Clicquot - Cartea lunii martie 2024
Flawless. Understanding faults in wine – Cartea lunii februarie 2024
Wine Secrets of Romania Dobrogea Region Vol II – Cartea lunii ianuarie 2024