Signature Fetească Neagră 2016 - Aurelia Vișinescu
Fetească Neagră este soiul de strugure autohton ce a început să reprezinte România dincolo de granițele țării. Originar din Moldova (atât regiunea Moldova de pe teritoriul României cât și din Republica Moldova), acest tip de strugure este cultivat în peste 3000 de hectare pe teritoriul țării noastre.
Aurelia Vișinescu este unul din enologii îndrăgostiți de acest soi de strugure pe care îl vinifică de 18 ani și pe care îl cunoaște cel mai bine. E foarte posibil să fi auzit de ea pentru că i se spune "Doamna Fetească Neagră" de mulți ani datorită faptului că a fost primul enolog din România care a reușit să vinifice Fetească Neagră în sec. Astăzi, Aurelia Vișinescu semnează vinurile de la Domeniile Săhăteni (cramă situată în regiunea Dealu Mare) iar din cele 82 de hectare de viță de vie pe care le deține crama, Feteasca Neagră ocupă 19, 4 hectare, fiind cea mai extinsă plantație.

De-a lungul timpului am încercat aproape toate vinurile lansate de Domeniile Săhăteni, cunoscând toate gamele cramei, de la Nomad - gama dedicată vinurilor entry level, la Artisan - gama dedicată soiurilor românești, la Karakter - gama dedicată soiurilor internaționale și până la Anima - gama de top ce poartă semnătura Aureliei. Și, pentru că am apreciat întotdeauna vinurile de aici, fie ele entry level, fie vârf de gamă, m-am bucurat tare mult să particip la lansarea celui mai nou vin, Signature Fetească Neagră 2016.
Evenimentul a avut loc într-un cadru restrâns în București, iar în cadrul acestuia am avut ocazia să descopăr mai multe vinuri (Karakter Sauvignon Blanc 2021, Rose 2021 - Pinot Noir, Syrah & Pinot Grigio, Signature Fetească Neagră 2016 - îmbuteliat atât în sticlă standard de 750 ml cât și în sticlă magnum de 1500ml, Artisan Tămâioasă Românească 2021). Vedeta serii a fost, bineînțeles, Signature Fetească Neagră, un vin realizat din recolta 2016, exact la 10 ani de când fusese culeasă prima recoltă de pe plantația situată în Dealu Mare.
După 18 ani de când lucrează cu Fetească Neagră, Aurelia Vișinescu a spus în cadrul lansării că Signature Fetească Neagră 2016 este cea mai bună Fetească Neagră pe care a făcut-o până acum. Și, pe bună dreptate, vinul este unul extraordinar: aromele de prune uscare, vișine și mirodenii se simt distinctiv atât în miros cât și în gust, pe final deosebindu-se arome de ciocolată neagră, vanilie și puțin fum. Vinul a fost învechit în butoare de stejar franțuzesc timp de 19 luni, are 14,5% alcool și este un vin ce poate fi învechit peste 20 de ani.
În ceea ce privește anul 2016, Aurelia spune că acesta a fost unul extraordinar de bun pentru Fetească Neagră în regiunea Dealu Mare.
"Anul a fost caracterizat printr-o producție mică, numai 5,2 tone/hectar, ceea ce a dus la obținerea unui vin de înaltă calitate, extractiv, intens colorat, cu taninuri ferme și cu potențial de învechire.
Strugurii de Fetească Neagră provin de pe o parcelă de viță de vie care aparține satului Fințești, com. Năeni, situată în treimea inferioară a dealului, la altitudine de 180m, cu expoziție sudică și sud-estică, unde solurile sunt mai sărace în nutrienți, calcaroase, cu depozite de nisipuri fine și pietriș. Acest tip de sol asigură drenarea bună a apei și este propice obținerii strugurilor de calitate.
Strugurii au fost culeși manual pe 7 septembrie , desciorchinați și fermentați în tancuri de inox. Fermentația alcoolică a fost realizată la temperatura de 25 - 28⁰C timp de 14 zile. Vinul ravac a fost transferat în butoaie de 225 litri din stejar franțuzesc din pădurile Allier, 70% noi și 30% la a două folosire, unde a și definitivat fermentația malolactică. Perioada de maturare în barrique-uri a fost de 19 luni, după care s-a făcut selecția vinului din butoaiele care au evoluat cel mai bine și au fost îmbuteliate 4003 sticle (dintre care numai 1000 au fost lansate). Vinul a fost învechit în sticlă timp de 3 ani și jumătate."
Acestea fiind spuse îți doresc să încerci pe de o parte cât mai curând acest vin, iar pe de altă parte să cumperi măcar o sticlă pe care să o păstrezi mai mulți ani (la temperatura constantă de 12-16 grade Celsius, ferită de lumina directă a soarelui, poziția corectă a sticlei fiind cea orizontală), apoi să o savurezi. Găsești Signature Fetească Neagră 2016 în magazinele specializate de vin (din câte știu eu, magazinele fizice, nu cele online), cât și la cramă.
Carmina Nițescu
Winesday.ro & Winesday App