Șampanie, Cava, Prosecco sau Vin Spumant?

Șampanie, Cava, Prosecco sau Vin Spumant?


Chiar așa, știi care este diferența între o șampanie și o cava? Sau poate dintre o șampanie sau un vin spumant? Dar dintre o șampanie și un prosecco?

Când am intrat în lumea vinului aceasta a fost una din primele mele curiozități. Între timp am aflat diferența din punct de vedere teoretic, însă am înțeles cu adevărat despre ce este vorba abia când am degustat în paralel atât o șampanie cât și alte tipuri de vin spumant.

Gândindu-mă că poate vrei și tu să afli diferența, las câteva informații de baza mai jos.

Ce sunt vinurile spumante?

Vinurile spumante sunt vinuri efervescente, sau vinuri „cu bule”. Secretul acestora stă în cea de-a doua fermentare naturală care se face fie în sticle (cum este în cazul șampaniei/cava), fie în tancuri de inox (cum este cazul prosecco/sekt). În procesul creării spumantelor, zahărul și drojdia din vin fermentează și produc dioxid de carbon care crează bule (numite și „perlaj” al vinului spumant).

Vinurile spumante sunt făcute fie din alăturarea a 2 sau 3 tipuri de struguri (cupaj/amestec), fie dintr-un singur tip de struguri. Fiecare țară producătoare de vinuri spumante își stabilește tipurile de struguri folosiți în funcție de zona în care se produce respectivul vin spumant. Exemple: Franța produce faimoasa șampanie cu struguri Pinot Noir, Pinot Meunier și Chardonnay, în timp ce Spania produce vinul spumant numit „cava” din struguri Macabeu (Macabeo), Parellada și Xarel·lo, iar Italia produce „prosecco” din struguri Glera.

Vinurile spumante diferă în ceea ce privește cantitatea de zahăr existentă în vin. Este de menționat aici că zahărul este pe de o parte rezidual (adică ce rămâne în vin după fermentare) și pe de altă parte, poate fi zahăr adăugat prin „liqueur d’expedition” (un mix între vin și zahăr) în procesul de realizare al vinului spumant. Modalitatea de producere a vinului spumant nu este subiectul acestui articol (voi reveni cu un articol dedicat), însă îți pot spune că în procesul producerii vinului spumant există un pas, procesul de „degorjare” prin care drojdiile rămase și depuse sub formă de sediment sunt eliminate din vin(se întâmplă la folosirea „metodei tradiționale” – vezi mai jos ce înseamnă), iar cu această ocazie se pierde o cantitate mică de vin spumant din sticlă. Aceasta este completată cu puțin vin și zahăr (proces numit „dosage” sau „liqueur d’expedition” ). Acest dozaj determina cât de „dulce” va fi vinul spumant.

Împărțirea în funcție de „dulceața” vinului spumant este următoarea (aceasta diferă foarte mult față de împărțirea vinurilor liniștite – vinurilor albe, rose și roșii):
  • Brut Nature (Zero Dosage): 0-3 grame de zahăr la litru (nu are zahăr adăugat)
  • Extra Brut: 0-6 grame zahăr la litru
  • Brut: 0-12 grame zahăr la litru
  • Extra Dry (Extra Sec): 12 – 17 grame zahăr la litru
  • Dry: 17-32 grame zahăr la litru
  • Demi-Sec: 32 – 50 grame zahăr la litru
  • Sweet(Doux/Dulce): peste 50 grame zahăr la litru

Ce este Șampania?

Numele de „șampanie” este dat vinului spumant ce provine din struguri ce au crescut în regiunea cu denumire controlată Champagne din Franța, acesta fiind singurul loc din lume ce are dreptul de a folosi denumirea această.

În mod obișnuit șampania se face din 3 soiuri de struguri și anume Pinot Noir, Pinot Meunier și Chardonnay. Ca și curiozitate, cupajul acesta dintre 2 vinuri roșii și unul alb este singurul cupaj permis în Europa în care se pot amesteca struguri albi cu struguri roșii.

Există și șampanii produse dintr-un singur tip de struguri cum ar fi numai din Pinot Noir („Blanc de Noir”) sau numai din Chardonnay (în acest caz din urmă, șampania se va numi „Blanc de Blancs”).

Ca și metodă de producție, șampania se face cu a doua fermentație în sticlă. Toate celelalte vinuri spumante care se fac în lume prin aceeași metodă, pentru că nu pot folosi denumirea de „șampanie”, numesc acest proces „Metoda Champenoise”, „Metodo Classico”(Italia), „Methode Cap Classique” (Africa de Sud) sau „metoda tradițională”, la modul general. De exemplu, dacă vei vedea scris „metoda tradițională” pe un vin spumant produs în România, să știi că acesta este produs prin aceeași metodă ca și șampania, doar că noi în România nu avem voie să folosim denumirea de „șampanie” ci doar cea de „vin spumant”. Avem însă o singură excepție: crama Alira (Dobrogea) produce o șampanie împreună cu Champagne Telmont, o casă de vinuri din zona Champagne – Franța, motiv pentru care Alira J. de Telmont poartă denumirea oficială de „Champagne” (strugurii din care este facut acest vin spumant provin din Champagne).

Și dacă tot vorbesc de Franța trebuie să mai menționez ceva: există și alte vinuri spumante produse în alte zone în afară de Champagne:

  • Cum este „Cremant” care este produs prin aceeași „metodă tradițională”. Cele mai importante sunt Cremant d’Alsace, Cremant de Bourgogne și Cremant de Loire. Acestea pot fi produse din tipurile de struguri specifici fiecărei zone, cu respectarea anumitor reguli ale fiecărei zone în parte.
  • Pe lângă Cremant, în Valea Loirei mai există alte două apelațiuni foarte cunoscute pentru producerea vinului spumant: Saumur și Vouvray, acestea putând fi realizate din varietăți de struguri locali împreună cu Chardonnay, Chenin Blanc și Cabernet Franc. Există chiar și spumante roșii realizate din Cabernet Franc. Și aceste spumante sunt realizate tot prin metodă tradițională.
Gustul specific pentru o șampanie este predominat de citrice, piersici, migdale, pâine prăjită și brioșă. Bineînțeles, în funcție de tipul de struguri folosit, anul de recoltă și metoda de producție (cât timp de maturare în sticlă a avut), aromele pot diferi și se pot duce spre gutui și mere în anii mai racorosi și spre zmeură și persici în anii mai calzi.

Ce este Cava?

Cava este vinul spumant produs prin metoda tradițională în Spania. Vinul este produs practic prin aceeași metodă ca și șampania, însă diferă soiurile de struguri din care este produs și faptul că este produs în Spania. În majoritatea cazurilor cava este produs cu struguri Macabeu, Parellada și Xarel·lo (toate soiuri de struguri albi), însă sunt și cazuri în care producătorii aleg să folosească struguri Chardonnay, Pinot Noir, Garnacha sau Monastrell (ultimele 3 soiuri denumite aici fiind de struguri roșii).

Ca și arome, cava se aseamănă cu șampania și reprezintă o varianta mai puțin costisitoare dacă ne gândim la bugetul dedicat unui vin spumant.

Aromele dominante într-o cava sunt: gutui, lime, mere galbene, pere și migdale. Dacă anul în care au fost recoltați strugurii este mai răcoros te poți aștepta la arome de gutui și lămâie, iar dacă anul a fost călduros, notele de portocale și caise își vor face apariția.

Ce este Prosecco?

Prosecco este vin spumant produs în Italia în special în zona Veneto și Friuli. Pe lângă faptul că prosecco se face din struguri Glera (strugure alb), principala diferența între șampanie/cava și vinul spumant atribuit Italiei este metodă de producție: la prosecco nu mai este vorba de metoda tradițională cu a două fermentație în sticlă, ci acesta este produs în totalitate în tancuri de inox și apoi îmbuteliat. Aceasta se numește metoda Charmat.

Aromele dominante pe care le poți găsi într-un pahar de prosecco sunt: mere verzi, pepene galben, pere. Dacă anul de recolta a fost unul călduros vei găși note de pere coapte și caise, iar dacă anul a fost ceva mai răcoros vor predomină notele de mere verzi și gutui.

Făcut prin metoda fermentării în tancuri de inox este și Sekt, vinul spumant specific Austriei și Germaniei.

Acestea fiind spuse închei aici articolul despre diferențele între principalele de vinuri spumante și te invit să îmi spui dacă ai încercat și tu o șampanie, o cava sau poate un prosecco și cum ți s-au părut.

Carmina Nițescu
Winesday & Winesday App

Alte sugestii

Mituri despre vin: temperatura de servire și vechimea vinului
Cum deguști vinul?