Wine Explorer: Dealu Mare

Wine Explorer: Dealu Mare


Update 28.05.2023: înscrierile s-au încheiat. Stai pe aproape pentru când anunțăm următoarea călătorie la crame.

Ediția din această vară este dedicată zonei „Dealu Mare”, are loc în 22 – 25 iunie 2023 și este organizată de Winesday împreună cu agenția de turism Fresh Holidays și cu sprijinul Asociației Dealu Mare , Atlasul Vinului Românesc și editura Baroque Books & Arts.

Ți-am pregătit un program axat pe vizite cu degustări de vin la crame in Dealu Mare, podgoria cu cele mai multe crame situate într-un areal de numai câțiva zeci de kilometri.

Timp de 4 zile vei vizita și vei degusta vinuri de la 8 crame (câte 2 crame pe zi) și anume (în ordine alfabetică):
🍷 Apogeum
🍷 Crama de Piatră
🍷 Ferdi
🍷 Licorna Winehouse
🍷 Mierla Albă
🍷 S.E.R.V.E,
🍷 Velvet Winery
🍷 Viile Metamorfosis.

Cazarea este asigurată la Cramă de Piatră, în mijlocul regiunii Dealu Mare, iar pentru ca programul să fie complet, pe lângă vizitarea cramelor și degustările de vin incluse în program am mai inclus câte ceva inedit:
  • fiecare participant va primi o hartă viticolă printată realizată de Iulian Bărbuceanu și Atlasul Vinului Românesc. Doar trebuie să ne orientăm cum trebuie în cea mai concentrată regiune viticolă (din punct de vedere al cramelor) de la noi, nu?
  • în prima zi avem inclusă și o vizită la Muzeul Cramă 1777. Este un muzeu, nu o cramă (singurul din acest tur, promit!); vom avea parte de povești despre cum se făcea vinul în vechime și vom admira câteva exponate extraordinar de frumoase ce mă bucur că au supraviețuit până astăzi. Nu mai zic de doamna Emilia Savelovici – Muzeograf care ne va povesti într-un mod inconfundabil despre acest muzeu unic.
  • a doua degustare din ultima de tur se va încheia cu un grătar pe care îl organizăm în vie. Va fi un final gustos al turului la crame pentru că vom savura câteva vinuri foarte potrivite cu acest grătar.
  • pe 24 iunie este Ziua iei, motiv pentru care te încurajez să te îmbraci în ie că să facem sărbătoarea și mai frumoasă. Atenție! Se lasă cu premii* de la Baroque Books & Arts (*dacă te îmbraci în ie)!

Motive pentru care să vii

🍷 Ai parte de vinuri excelente de la 8 crame din Dealu Mare într-un singur tur de crame
Vei întâlni oameni noi, iubitori de vin, ca și tine
🍷 Degustările de vin vor fi pline de informații date de către reprezentanții fiecărei crame în parte
🍷 Turul este organizat cu transport inclus tocmai pentru ca tu să te bucuri de vinuri și să nu ai grija transportului de la o cramă la alta/de la cramă la cazare
🍷 Cazare inclusă (cu mic dejun): vei sta 3 nopți și 4 zile în inima Dealului Mare pentru a simți din plin atmosfera dintr-o regiune viticolă.
🍷 Ghidajul este semnat de mine, Carmina Nițescu, ce dețin dublă certificare ca și Ghid Național de Turism, dar și WSET Level 3 Wines Certified. Asta înseamnă că o să avem o mulțime de discuții despre vin și te încurajez să pui întrebări.
🍷 Bonus: ai parte de o hartă viticolă printată realizata de Atlasul Vinului Românesc. Este cea mai completă hartă viticolă a României care există în acest moment pe piață.
🍷 Ziua Iei: dacă tot prindem Ziua Iei în Dealu Mare hai să ne îmbrăcăm cu toții în ie. Avem și premii pentru cei ce fac asta: câte o carte pe o temă legată de vin publicată de Baroque Books & Arts.

Tarif**:
2370 lei/persoană în cameră dublă/pachet
2760 lei/persoană în cameră single/pachet

**Special pentru cei care au mai fost în excursii tematice organizate de mine de-a lungul anilor (în proiectul Travel with a Smile/Clubul Foto) și pentru cei care au participat la cel puțin 5 degustări Winesday Specials:  5% reducere la tariful de persoană în cameră dublă afișat mai sus.

Tariful este aplicabil pentru înscrieri cu plată integrală până pe 7 iunie 2023.

Tariful include:
  • 3 nopți cazare în cadrul unității de cazare Crama de Piatră (in camera dubla/single, in functie de optiune)
  • mic dejun
  • vizită cu degustări de vin însoțite de aperitive la 8 crame 
  • prânzul de duminică (ultima zi) sub formă de grătar servit în vie
  • transport cu microbuzul pe toată durata celor 4 zile
  • o hartă viticolă printată realizată de Atlasul Vinului Românesc
  • Bonus: la finalul taberei vei primi câteva fotografii (format electronic) cu tine și cu colegii de tabără. Vom face pe tot parcursul zilelor taberei fotografii astfel încât fiecare participant să rămână cu câteva amintiri de pus în ramă.
Tariful nu include:
  • mesele de prânz și de seară (cu excepția prânzului de duminică)
  • alte băuturi și servicii care nu sunt menționate la “tariful include”
Important:
Turul se adresează exclusiv persoanelor ce au împlinit 18 ani.
Număr minim participanți pentru a se putea realiza turul: 10
Număr maxim de participanți: 14


Detalii suplimentare și înscrieri: https://bit.ly/WineExplorerDealuMare

Începând cu data de 8 iunie 2022 înscrierile se închid indiferent de numărul de persoane înscrise. În cazul în care locurile se vor ocupa mai înainte de această dată înscrierile se vor închide la acea dată și vom anunța acest lucru aici pe site.

Alte sugestii

Degustare Vinuri BIO & Biodinamice (București)
Wine Weekend: Crama Ferdi & Velvet Winery (Dealu Mare)
Vinuri din Africa de Sud(București)
Degustare Cabernet Franc: Argentina, Bulgaria, Franța & România (București)
Wine Weekend: Mierla Albă & Crama de Piatră