Romanian Wine & Cheese (Bucuresti)

Romanian Wine & Cheese (Bucuresti)


Toamna aduce cu ea sezonul de cules, dar și cu o nouă aniversare a „Zilei Naționale A Gastronomiei și Vinului Românesc”, eveniment ce are loc în mod oficial de 5 ani încoace în prima duminică din octombrie.

Mă bucur să îți spun că primul eveniment din seria Winesday Specials din acesta toamnă este realizat în contextul „Zilei Naționale a Gastronomiei și vinului Românesc” și are loc miercuri, 27 septembrie, în București.

Organizăm această degustare la Private Wine, în parteneriat cu Ziua Națională a Gastronomiei și Vinului Românesc, Revino Gourmet și Atlasul Vinului Românesc

Și, ca la toate degustările de vin pe care le organizăm, avem și una sau două surprize pentru cei ce participa. Nu vor lipsi suprizele nici de această dată, așa că hai și tu la eveniment. Tot ce îți pot spune de pe acum este că una din surprize vine de la Curatorul de Zacuscă, Cosmin Dragomir.

Data: 27 septembrie 2023
Ora: 18:30 – 21:30
Locație: 
Private Wine, Str. Puțul de Piatră nr.10, București (zona metrou Piața Victoriei).

Program:
18:30 – 19:00 sosirea participanților
19:00 – 21:00 degustare vinuri din soiuri românești însoțite de platouri cu brânzeturi românești
21:00 – 21:30 networking

Tarif: 260* RON/persoana
* cei care au participat la cel puțin 4 degustări Winesday Specials au un tarif special la fiecare degustare începând cu cea de-a cincea – de data aceasta primesc o reducere de 5% aplicabilă la tariful de mai sus.

Tariful include:
  • acces la degustarea a 5 vinuri
  • platouri cu brânzeturi românești
  • apă plată
  • Harta Vinului Românesc (în format print)
Important: Accesul la eveniment va fi posibil celor care au achiziționat biletele și au primit confirmare scrisă pe email.

Vinurile alese pentru degustare:
  • Fetească Regală Patima 2022, Crama DeMatei
  • Epopee alb 04 2021, Catleya Wines
  • Negru de Drăgășani Via Marchizului, Viile Metamorfosis
  • Fetească Neagră Patima 2020, Crama DeMatei
  • Spumant Millessime Frâncușă 2016, Casa de Vinuri Cotnari

Inscrierile se pot face aici: https://bit.ly/RomanianWineAndCheese

Important:
Numărul maxim de participanți este limitat la 20 persoane.
Numărul minim de participanți pentru a se putea realiza degustarea este 10 persoane.
Rezervarea locurilor confirmate și achitate nu poate fi anulată cu mai puțin de 10 de zile calendaristice înainte de data evenimentului. Astfel, sumele achitate nu vor fi returnate în cazul în care retragerea se face cu mai puțin de 10 de zile calendaristice înainte de eveniment (în acest caz penalizarea este de 100% din suma achitată).
Ne rezervăm dreptul de a face orice modificări necesare pentru a asigura siguranța tuturor participanților precum și desfășurarea degustării de vin în cele mai bune condiții.

Evenimentul se adresează exclusiv persoanelor peste 18 ani.

Alte sugestii

Wine Weekend: Crama Ferdi & Velvet Winery (Dealu Mare)
Vinuri din Africa de Sud(București)
Degustare Cabernet Franc: Argentina, Bulgaria, Franța & România (București)
Wine Weekend: Mierla Albă & Crama de Piatră
Degustare de Syrah/Shiraz din Franța, Argentina, Australia și România (București)