Rezultate premiile de Excelență Vinul.ro (primăvară), BIO și Dulce & Aromat - 2024
Anul acesta Vinul.ro continuă seria concursurilor de vinuri cu câteva noutăți. Ca în fiecare primăvară, Vinul.ro a organizat la finalul lunii aprilie concursul de vinuri “BIO” și Dulce& Aromat, precum și o sesiune de primăvară a Premiilor de Excelență Vinul.ro (albe și rose).
Este prima dată când premiile de Excelență Vinul.ro are o presesiune de primăvară, concursul oficial desfășurându-se la finalul lunii septembrie, iar rezultatele fiind anunțate în cadrul primei duminici din luna octombrie, cu ocazia Zilei Gastronomiei și Vinului din România.
Stând de vorbă cu Cezar Ioan, inițiatorul Vinul.ro și a concursurilor menționate aici, am aflat și motivația pentru a organiza o presesiune pentru Premiile de Excelență: pentru a putea evidenția și vinurile albe și rose din România, acestea fiind proaspăt lansate acum, în primăvară. În majoritatea cazurilor, cramele înscriau în concursul din luna septembrie vinuri roșii, cele albe și rose proaspete fiind pe final de stoc.
Astfel, pe 22 aprilie 2024 s-au reunit 3 comisii de jurați, fiecare comisie fiind formată din membri cu activitate și experiență în lumea vinului: reprezentanți ai mediului academic, absolvenți ai cursurilor recunoscute internațional (Level 2, 3 și Diplomă) Wine and Spirits Education Trust (WSET), comercianți și comunicatori de profil.
Aceștia au fost:

- Arina Antoce - Prof Univ Dr la USAMV București
- Dana Pop - Dr Ing în Chimie alimentară și importator de vinuri
- Carmina Nițescu - Winesday.ro & Winesday App
- George Cojocaru - Lector și Șef de lucrări USAMV București
- Marian Timofti - Președintele Federației Naționale a Degustătorilor Autorizați
- Sergiu Nedelea - fondatorul și formatorul de somelieri WineTaste School
- Liviu Gheorghe - DipWSET, Wine Book
- Ovidiu Logigan - wine bar Corks
- Mihai Vasile - VinMagazin.ro
- Costi Drăgan - somelier
- Răzvan Stoenescu - Asociația Winelover România
- Radu Rizescu - importator de vinuri, căpitan și manager al echipei naționale câștigătoare a Concursului de degustare în orb
- Marius Dănăilă - enolog
- Marius Gheorghe - somelier
- Gabi Alexe -coproprietar Bucătăria.localfood
- Gabriel Cioroiu - somelier, membru OEVE.
În concurs au fost înscrise 70 de vinuri, iar dintre acestea 20 de vinuri au primit Medalii de Aur, iar 3 Mari Medalii de Aur.
Mari Medalii de Aur la ediția de primăvară a concursurilor Vinul.ro:
Mari Medalii de Aur la ediția de primăvară a concursurilor Vinul.ro:
- Sauvignon Blanc Fume Tata și Fiul 2022, APCOVIN, sec (Premiile de excelență)
- Tămâioasă românească Tata și Fiul 2020, APCOVIN, dulce (Dulce & Aromat)
- Fetească neagră dulce Opus Fabula 2019, Gramofon Winery, demidulce (Dulce & Aromat)
Medalii de Aur vinuri albe:
- Cupaj Clarence 2021, ANNWINE, demisec (Dulce & Aromat)
- Muscat Ottonel ANNWINE 2022, demisec (Dulce & Aromat)
- Fetească regală ANNWINE 2023, demidulce (Dulce & Aromat)
- Sauvignon Blanc Origini 2023, sec, Budureasca (Premiile de excelență)
- Tămâioasă românească Bristena 2023, Budureasca, demidulce (Dulce & Aromat)
- Sauvignon Blanc Magnus Cervus 2023, Crama Ceptura, sec (Premiile de excelență)
- Cuvee Gramofon Wine Muscat Ottonel & Sauvignon Blanc & Chardonnay 2022, Gramofon Winery, sec
- Sauvignon Blanc ANNO 2023, sec, Licorna Winehouse (Premiile de excelență)
- Tămâioasă românească Pietroasa 2019, Stațiunea Didactică de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație Pietroasa, dulce (Dulce & Aromat)
- Tămâioasă românească Vinotecă 1990, Stațiunea Didactică de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație Pietroasa, dulce (Dulce & Aromat)
- Chardonnay Caii de la Letea Princeps 2021, Via Viticola Sarica Niculițel, sec (Premiile de excelență)
Medalii de Aur vinuri rose:
- Fetească neagră Traviata 2023, Crama Bratu, sec (Premiile de excelență)
- Busuioacă de Pietroasa Research & Innovation 2022, Stațiunea Didactică de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație Pietroasa, dulce (Dulce & Aromat)
- Cabernet Sauvignon Velier 2023, Strunga Winery, sec (Premiile de excelență)
Medalii de Aur vinuri roșii:
- Băbească neagră Tata și Fiul 2020, APCOVIN, sec (Premiile de excelență)
- Fetească neagră Tata și Fiul 2019, APCOVIN, sec (Premiile de excelență)
- Fetească neagră Traviata 2022, Crama Bratu, sec (Premiile de excelență)
- Fetească neagră & Merlot & Shiraz Cuvee Experience 2020, Domeniul Bogdan, sec (BIO)
- Merlot Pelerin 2021, Domeniul Drăgași, sec (Premiile de excelență)
- Merlot ANNO 2022, Licorna Winehouse, sec (Premiile de excelență)
Acestea fiind spuse, sperăm să îți fie utilă lista vinurilor medaliate de mai sus și că le vi încerca măcar o parte din acestea.
Carmina Nițescu
Winesday.ro & Winesday App
Carmina Nițescu
Winesday.ro & Winesday App