Red Blends of Romania (București)

Red Blends of Romania (București)


Pe 11 mai 2022 te invit la o nouă degustare de vin din seria Winesday Specials. 🍷

Este vorba despre "Red Blends of Romania", o degustare cu 5 cupaje roșii românești.

Pentru degustarea aceasta am luat în calcul 3 zone viticole din România și mai multe vinuri roșii. Cupajele sunt din 3 sau mai multe soiuri de struguri iar pentru a-ți descoperi gustul și vinul preferat dintre cele 5 prezentate, voi ascunde pentru început etichetele.

Astfel, vinurile vor fi degustare în orb, iar cupajele prezentate (cel puțin o parte din ele) vor fi comparabile: aceleași soiuri de struguri și același an de producție.

Și de această dată gazdă evenimentului este Winestone Victoriei 37, restaurantul aflat la parterul Hotelului Novotel de pe Calea Victoriei. Și pentru că la toate evenimentele pe care le-am organizat la ei (dar și la cele la care am mers ca și participant), mâncarea a fost mereu lăudată, de această dată Chef Dumitru Bucșa a pregătit un meniu special potrivit pentru vinurile roșii, atât la aperitiv, cât și la felurile principale.

Program:
18:30 – 19:00 sosirea participanților
19:00 – 21:30 degustarea a 5 vinuri însoțită de aperitiv & fel principal
21:30 – 22:00 networking

Tarif: 240* lei/persoana
*Cei care au participat la cel puțin 4 degustări Winesday Specials au un tarif special la fiecare degustare începând cu cea de-a cincea – de data aceasta primesc o reducere de 5% aplicabilă la tariful de mai sus

Tariful include:
  • acces la degustarea a 5 cupaje roșii
  • apă, pâine
  • aperitiv & fel principal

Înscrierile se fac în limita a 20 de locuri disponibile pe formularul acesta până pe 6 mai (dacă locurile se vor ocupa mai devreme vom închide înscrierile mai repede și vom anunța acest lucru). Confirmarea fermă a locului se face după achitarea taxei de participare.

Evenimentul este organizat de Winesday în parteneriat cu Winestone.

Te aștept cu drag!

Carmina Nițescu
Winesday.ro & Winesday App

Alte sugestii

Degustare Vinuri BIO & Biodinamice (București)
Wine Weekend: Crama Ferdi & Velvet Winery (Dealu Mare)
Vinuri din Africa de Sud(București)
Degustare Cabernet Franc: Argentina, Bulgaria, Franța & România (București)
Wine Weekend: Mierla Albă & Crama de Piatră