TheWinederers
TheWinederers

TheWinederers

Organizator evenimente Wine shop
00:00 - 00:00
Deschis

Bucharest, Romania

Despre

„The Winederers – Passionate Wine Wanderers” este un proiect început din pasiunea pentru vin și călătorii, lucruri simple care ne aduc bucurie.

Am început să descoperim vinul prin călătorii în superbele zone viticole ale Europei, iar asta ne-a motivat să învățăm cât mai multe despre vin, să participăm și să susținem degustări, să discutăm despre crame și lumea vinului, dar întâi de toate să ne bucurăm de o sticlă de vin fain împreună cu prietenii.

Ne propunem să rătăcim pe „potecile vinului” și să aducem pe piața din România vinuri care merită descoperite, de la crame boutique sau crame mai puțin cunoscute, pe care le selectăm cu atenție după ce am degustat vinurile și am cunoscut oamenii din spatele lor.

Chiar și atunci când nu putem călători, vinul deschide pentru noi toți o lume a călătoriilor emoționale către zona unde a fost făurit, unde solul și clima specifice împreună cu munca oamenilor din vie și cramă l-au șlefuit. Vinul reprezintă totodată o experiență senzorială care ne aproprie de amintirile, stările, gusturile pe care le-am experimentat anterior și care revin subit atunci când le regăsim într-un pahar cu vin bun.

Vrem să împărtășim cu voi povestea vinurilor pe care le importăm prin degustări sau evenimente private și suntem oricând deschiși să povestim despre sau în jurul unei sticle de vin.

Pentru orice întrebări, comentarii sau solicitări, suntem la un click distanță la adresa: office@thewinederers.com.

Tip magazin

Online Shop only

Evenimente cu Vin

Degustări de vin

Livrare

in Romania

Tipuri de vin

Vin alb Vin rose Vin roșu Vin de desert Vin spumant

Photo Gallery

Vinuri din portofoliul TheWinederers

Alte sugestii

Organizator evenimente
Iași, Romania
Organizator evenimente
Deschis
Tururile noastre sunt o combinație de activități gastronomice, educaționale și sportive în una dintre cele mai renumite zone viticole din România – Dealu Mare. Gazdele noastre sunt vinificatori locali pasionați, mereu bucuroși să-și prezinte activitatea. Traseele sunt potrivite pentru toate tipurile de bicicliști, de la copii până la bicicliștii pasionați. Experiențele noastre includ și câteva obiective istorice și muzee locale. Tururile noastre sunt customizabile, astfel încât toți participanții să beneficieze de o experiență plăcută, pe măsura așteptărilor oaspeților. Ce includ tururile noastre: • Traseu ghidat cu bicicleta prin podgoriile din Dealu Mare, ajutați de ghizi certificați și cu experiență • Vizită ghidată la cramă și degustare de vinuri • Tur prietenos pentru copii, educativ, gastronomic • Asistență pe traseu, pentru grupuri mai mari • Fotografii   • Închiriere de biciclete la cerere
22, Șoseaua București-Târgoviște Street, București 013505, Romania
Wine bar Wine shop
Închis
Locație mică și cochetă situată în centrul orașului într-o clădire istorică. Dedicat exclusiv vinului, magazinul conține o selecție largă de aproximativ 300 de vinuri din România, Moldova, Franța, Italia, Spania, Portugalia, Grecia, Austria, Ungaria, Noua Zeelandă, Chile, Uruguay, Australia, Argentina etc. Spațiul oferă de asemenea posibilitatea organizării de degustări și evenimente legate de vin.
Strada Emanoil Ungureanu 17, Timișoara 300079, Romania
Wine shop
Deschis
Din 2021 TrueWines este distribuitor exclusiv de vinuri din podgorii celebre din Europa de Sud-Est. Portfoliu crame:  • Republica Moldova:Vinăria Novak, Vinăria Șaptevinuri, Vinăria Agrici, Vinăria Javgur, Vinăria Brănești, Gospodărie Țărănească Mihai Sava • Georgia: Vinăria Batono, Vinăria Dekanozishvilis Marani, Vinăria Victory, Vinăria Kapistoni De la cele patru crame din Georgia se aduc și vinuri obținute pe tehnica tradițională qvevri – vinificare în vase de lut îngropate – vinuri naturale – fermentare cu drojdie sălbatică/naturală si cu conținut redus de dioxid de sulf. De unde vine numele True Wines? Ideea afacerii a fost aparent simplă – vinuri adevărate din vecinătatea României, țări cu care avem multe lucruri în comun ca identitate. Vinul este produs din strugurii podgoriei proprii, de către vinificatorul propriu, în unitatea de vinificație a cramei, are trasabilitate. Toate acestea, dublate de onestitatea si profesionalismul producătorului, ne aduc un vin de calitate, de suflet, adevărat. Omul sfințește locul! Unde se găsesc vinurile? Vinurile si miedul se găsesc disponibile pe magazinul online propriu, pe principalele platforme de vânzare on-line din Romania (eMag si Altex), în restaurante, winebar-uri și magazine de vinuri din București, Cluj Napoca, Iași, Brașov, Râmnicu Vâlcea, Ploiești, Constanța și Craiova. 
Bucharest, Romania
Wine shop
Deschis
Winedeals.ro este modul cel mai rapid si convenabil prin care iti poti comanda vinurile favorite la preturi prietenoase. Concursuri, promoții săptămânale și lunare și multe alte surprize te așteaptă pe cel mai mare magazin de vinuri, Winedeals.ro.
Bucharest, Romania
Wine shop
📦 Depozit specializat de vinuri românești și internaționale 🍷 Degustări ghidate pentru grupuri 🎓 Cursuri de inițiere și perfecționare în arta degustării și a servirii vinului Le Sommelier este un loc prietenos si cochet, in care oamenii au oportunitatea de a cunoaste vinul, de a degusta cat mai multe soiuri, de la soiuri autentice romanesti pana la soiuri “exotice”. Gama de produse este atât de variată încât șansele să nu găsiți un produs care să vă placă sunt practic zero. Le Sommelier va pune la dispoziție sute de sortimente importate de pe toate continentele. Puteți găsi un vin din California lângă unul italienesc, unul din Franța lângă unul din Chile. De la vinuri seci la vinuri dulci, albe, roșii sau rosè oferta variată vă oferă șansa să explorați de fiecare dată aromele unei alte podgorii. Poate la început vă veți simți copleșiți de multitudinea de opțiuni dar există cineva care să vă ajute.
Str. Zaharia Stancu 29, Brașov 500167, Romania
Wine bar Wine shop
Terroirs este un concept în care se reunesc vinul, cultura, arta și arta culinară sub îndrumarea unor oameni pasionați și profesioniști. La noi puteți să degustați și să cumpărați peste 500 de sortimente de vinuri, într-o atmosferă confortabilă, alături de un meniu asortat de gustări și împreună cu oameni care au ceva de spus în comunitate. Este locul ideal pentru conferințe, vernisaje, lansări, work-shop-uri, întâlniri de socializare și probabil cel mai plăcut spațiu de co-working din Romania.
Strada Postăvarului 2, Brașov 500025, Romania
Wine bar Wine shop
Închis
Marvin-WineShop este un wine bar și un magazin online de vinuri care înglobează cea mai bogată oferta de vinuri românești și vinuri de import la prețuri foarte avantajoase. Comenzile de vinuri online, onorate din stocul propriu, se livrează în maxim 48h din momentul lansării comenzii. 
Strada Sfântul Elefterie 8, București 050523, Romania
Organizator evenimente
Festival de vin și gastronomie în Iași Pentru noi, “VIN LA CULTURĂ” a devenit un simbol al eforturilor care se fac pentru transmiterea acestei tradiții milenare: producerea vinului. Aceste câteva obiecte, alese pentru a reprezenta cultura vinului, ne dorim să fie utilizate și de voi, cei care străbateți zonele pitorești ale tării: • penița pentru a descrie zonele vizitate ale unei regiuni • tirbușonul pentru a elibera vinul din sticla care l-a ținut prizonier • paharul pentru a degusta rodul unui an de muncă în crama pe care o vei vizita prin peregrinările tale. Toate trei pot fi utilizate și acasă pentru a degusta un vin și a trimite o descriere, impresie, părere. În toate cele opt regiuni ale României există crame care te așteaptă și pe care noi le vom prezenta aici dar vom face tot posibilul să le aducem în orașul tău, creionând prima legătură între tine și vin, dar și între comunitatea orașului tău și truditorii din spatele sticlei cu vin.
Piața Unirii nr. 5, Iași 700056, Romania