Răsfăț și Desfăț – evenimentele lunii septembrie în Resort Casa Timiș

Răsfăț și Desfăț – evenimentele lunii septembrie în Resort Casa Timiș


Duminica trecută, 3 septembrie 2023, am avut ocazia să particip pentru prima dată la evenimentul Răsfăț și Desfăț” organizat de Resort Casa Timiș pe domeniul său din Dealu Mare.

Știam de existența acestui eveniment pentru că se ține al patrulea an consecutiv și a devenit tradiție. 

L-am avut prezentat și anul trecut în aplicația mobilă Winesday App pe care o actualizez constant și mi-am dorit să merg. Nu am reușit atunci, însă am urmărit datele din acest an pentru că mi-am dorit să am o experiență autentică de sărbătoare a toamnei la cules de struguri și de a savura must proaspăt și iată că am avut parte de ea chiar la primul eveniment din această  toamna.

Casa Timiș s-a remarcat încă din primul an prin organizarea de GastroXperiențe, devenite adevărate tradiții în acest sens, însă eu am urmărit în special acest eveniment numit “Răsfăț și Desfăt” pentru că este inedit, plin de farmec și complex din punct de vedere al programului.

Fiind pasionată de vin, îmi doresc să am ocazia cât mai des de a intra în vie și, ce-i drept, am avut-o destul de rar (în vremea culesului) până în prezent.

“Răsfăț și Desfăt” este un eveniment dedicat întregii familii și nu numai, o experiență foarte apreciată la care oaspeții revin și revin în fiecare an, să savureze cea mai iubită gastroXperiență din Resort Casa Timiș. Am văzut aici nenumărate cupluri și familii cu copii care se bucurau de o zi de toamnă completă petrecută în mijlocul naturii. Este un program captivant și deosebit de bine organizat care începe cu servirea unei gustări, apoi se continuă cu călătoria în vie unde mergi echipat cu coșuleț și o foarfecă specială de  tăiat, gata să-ți alegi strugurii. Urmează transformarea lor în must, obicei pe care îl trăiești și simți din plin, pentru ca apoi să te bucuri și să savurezi mustul delicios "din recolta proprie", ba chiar ți se oferă ocazia să iei și pentru acasă. Ziua a continuat cu bucate tradiționale  de la aperitiv, la fel principal și la deșert, iar cele câteva ore petrecute la Casa Timiș au fost însoțite de jocuri și veselie pentru cei mici care au avut program cu entertaineri și muzică live alături de Aria Band pentru a întregi experiența autentică de sărbătoare.

De 8 ani de când am intrat în lumea vinului mi-am dorit mereu să particip la sărbătoarea toamnei, să am o conexiune autentică cu natura și să mă bucur de struguri chiar la ei acasă. Am reușit să fac asta abia acum, după mulți ani de la ultima incursiune la cules de struguri și a fost o bucurie specială, mai ales că am trăit o într- un loc unde Tradiția și Rafinamentul sunt la ele acasă. Am început toamna cu multă energie, parfum de struguri și must proaspăt. Zic eu că va fi o toamnă bogată dacă a început atât de bine!

Dacă vrei să vii și tu la “Răsfăț și Desfăt” află că este un eveniment albsolut special pe care îl recomand din toată inima.

Evenimentul continuă pe tot parcursul lunii septembrie: în datele de 10, 17 și 24 septembrie 2023. Ai toate detaliile despre evenimentele “Răsfăț și Desfăt” chiar pe siteul Resort Casa Timiș, aici.

Să nu uit de un aspect foarte important: în cadrul acestui eveniment vei avea parte de o experiență gastronomică aparte, de must și de … înghețată de struguri. Trebuie neapărat să încerci toate preparatele delicioase, însă să nu uiți de înghețata din Fetească Neagră ce încheie frumos meniul.

Și, pentru că tot am ajuns la preparatele culinare, “VieVinViață” este sursa de inspirație de anul acesta pentru Chef Nico Lontras, care te va încânta cu un meniul special, tradițional. Las aici câteva preparate care mi-au rămas în minte:
  • Pâine cu unt și trufe
  • Salată de roșii cu pesto de leuștean, telemea de oaie și semințe de dovleac
  • Fasole bătută cu trufe, chiftelute de porc și ceapă murată
  • Pastramă de berbecuț la ceaun
  • Cartofi Casa Timiș
  • Prajitură cu brânză de vaci, salsa de struguri și înghețată de vin
Bineînțeles, culesul strugurilor se află pe primul loc în activitățile propuse, așa că pregătește-te pentru o zi întreagă de sarbatoare și emoție petrecută în mijlocul naturii. Îți doresc petrecere frumoasă încă de pe acum!

Carmina Nițescu
Winesday.ro & Winesday App

Alte sugestii

Grădini de București: Must & Beaujolais (București)
Produse Moldovenești oferă vinuri cu discount la majoritatea târgurilor de vin din retail toamna aceasta
Vin la Insula, 30 august – 1 septembrie 2024, Bacău
Oferta verii la spumante vine de la Parmashop: Cava Castell D’OR
Idei de vacanță în Transilvania: Villa Vinea te așteaptă cu pachete de degustare de vin și cazare