2 ani de Winesday App

2 ani de Winesday App


Astăzi, 1 martie 2024, aplicația mobilă Winesday App împlinește 2 ani de la lansare.

Wow, și ce ani! Parcă ieri publicam aici cu mare entuziasm vestea lansării și îmi amintesc cum ziua aceea a devenit plină cu telefoane, mesaje, emailuri cu tot felul de întrebări despre aplicație și mesaje de felicitări! A urmat aniversarea de 1 an, un pic mai așezată, cu direcție clară și rezultate de dat mai departe.

Iar acum iată-mă în ziua aniversară a 2 ani de la lansarea aplicației. What a ride!

De 2 ani încoace ziua de 1 Martie nu mai este numai ziua în care vine primăvara (cel puțin calendaristic), ci ziua în care sărbătoresc cel mai muncit proiect pe care l-am avut vreodată: proiectul în care am pus la un loc cele 2 domenii dragi sufletului meu - turismul și vinul - și a ieșit un tot frumos! 

Am creat un loc în care iubitorii de vin, gastronomie și călătorii:
  • pot vedea pe harta României crame, unități de cazare, restaurante, wine shops, wine bars, organizatori de cursuri și evenimente cu vin (trebuie să ai Location deschis pe telefon pentru că aplicația funcționează în baza Google Maps și îți arată toate aceste locuri cu vin în funcție de unde te afli tu într-un moment sau altul – vezi „Locuri cu vin din apropierea ta”),
  • pot face rezervări directe la evenimente,
  • pot contacta o cramă pentru o vizită,
  • pot contacta un restaurant, un winebar, o unitate de cazare de lângă crame sau un organizator de eveniment pentru o rezervare,
  • pot contacta un wine shop (online sau offline) pentru o comandă de vin,
  • pot contacta un organizator de cursuri de vin pentru un curs de calificare sau de inițiere în domeniu.
Winesday App este locul în care iubitorii de vin își dau întâlnire cu vinul: la ei acasă, în oraș, la un restaurant, winebar sau wine shop, sau undeva în țară, în România, la o cramă. Este locul în care află despre tot felul de evenimente cu vin și au ocazia să afle noutăți despre crame, despre vinuri, despre ce se întâmplă în lumea vinului în România sau la nivel internațional. Totodată este locul în care se fac primii pași către cursurile de inițiere în lumea vinului, de calificare în meseria de Somelier sau cursurile de certificare Wine & Spirits Education Trust (WSET).

Primii 2 ani de existență ai aplicației au adus validare conceptului, peste 1500 de evenimente adăugate, peste 200 de articole publicate în toate categoriile, precum și peste 170 de furnizori din toate categoriile: crame, unități de cazare de pe lângă crame, restaurante cu liste generoase de vin, wine shop-uri, wine bar-uri, organizatori de cursuri despre vin și organizatori de evenimente cu vin.

Cum au fost primii 2 ani

În primii 2 ani de existență aceasta a fost descărcată(pe iOS & Android) de oameni pasionați de vin interesați de noutăți din lumea vinului, oameni care intră în aplicație când caută ceva anume într-o regiune viticolă sau un oraș din România, care urmăresc evenimentele cu vin publicate săptămânal sau articolele pe diverse teme ce apar aici constant. Vorbim despre o aplicație de nișă care crește încet, dar sigur. Cu răbdare și suportul celor care au dat o șansă aplicației (utilizatorii care au descărcat-o și companii care au ales să fie vizibile în aplicație în baza unui abonament) facem pași importanți în fiecare zi! Mulțumesc tuturor celor care au crezut în aplicație și au descărcat-o, precum și companiilor din lumea vinului care au ales să fie prezente în ea. Creștem mai departe împreună!

Câți iubitori de vin avem în România? Încă nu pot răspunde la această întrebare însă aflu despre noi iubitori de vin zi de zi și, cel mai important este că vinul începe să încânte cu ale lui arome și povești din ce în ce mai mulți oameni. Iar când bei vin cu măsură și în cunoștință de cauză înseamnă că te bucuri mai mult de el, înveți să apreciezi aromele și petreci timp relaxant alături de cei cu care împărți acel vin. Unde mai pui că sunt atât de multe evenimente ce au vinul în preajmă, precum și călătorii tematice în lumea vinului? Despre asta este aplicația Winesday App: despre a aduce oamenii la un loc, despre povești și timp de calitate petrecut împreună.

Aplicația este una de turism și vin și a pus pe harta României până în prezent 47 de crame, 17 unități de cazare, 22 restaurante, 29 wine shop-uri, 18 wine bar-uri, 39 de organizatori de evenimente cu vin și 3 organizatori de cursuri cu vin. Mai este mult de lucru pentru a cuprinde toată România, însă zi de zi lucrez să îmbogățesc portofoliul aplicației și să aduc utilizatorilor locuri noi în care pot savura vin, evenimente cu vin, oferte speciale (la vin sau evenimente), precum și informații, inspirație și educație legată de vin.

În primii 2 ani de existență aplicația a dezvoltat foarte mult zona de "Evenimente" fiind încărcate aici peste 1500 de evenimente în 12 categorii. Dacă la început aplicația avea numai câteva categorii de "Evenimente", secțiunea aceasta a fost completată cu secțiuni noi precum "Wine & Sports", "Wine, Art & Music", "Degustare bere, rom, whisky + altele", "Conferințe Vin & Gastronomie". Decizia a venit natural urmărind interesul utilizatorilor și discutând cu o parte dintre ei punctual, chiar la evenimente. 

În prezent "Evenimentele" pe care le poți găsi în aplicația mobilă includ următoarele categorii:
  • Conferințe Vin & Gastronomie
  • Cursuri despre vin
  • Cursuri despre vin (online)
  • Degustări de vin
  • Degustări de vin (online)
  • Degustări de vin și brânzeturi
  • Degustare bere, rom, whisky + altele
  • Experiență gastronomică
  • Festival Vin & Gastronomie ("Târgurile de vin" au fost redenumite intr-o categorie mai cuprinzatoare)
  • Wine Trips
  • Wine & Sports
  • Wine, Art & Music
  • Winesday Specials (aici găsești degustările organizate exclusiv de Winesday)
Pentru că educația în lumea vinului este foarte importantă am scos în evidență categoria "Cursuri de vin" într-un banner separat de cel cu "Evenimente pentru iubitorii de vin", precum și secțiunea "Organizatori Cursuri  despre vin", ambele vizibile pe home page-ul aplicației. Am luat în calcul atât feedbackul primit de la utilizatori, cât și dezvoltarea secțiunii acesteia pentru că între timp cursurilor de vin li s-au adăugat și varianta online, aici fiind destul de multe cursuri active.

Pe lângă Evenimentele cu vin, în aplicație am dezvoltat mai multe secțiuni:
  • în secțiunea de articole "Wine News" public în fiecare zi de luni câte un articol în categoria "Evenimentele săptămânii" pentru a scoate în evidență evenimentele (degustări, cursuri, etc) ce au loc în toată țara în acea săptămână.
  • în secțiunile de articole "Despre vinuri", " Lansări de vinuri", Wine tales" public câte un articol sau interviu în zilele de joi. Temele sunt variate iar scopul este de a asigura conținut util și interesant despre lumea vinului celor care au descărcat aplicația, o urmăresc și caută lucruri noi despre vin și industria vinului
  • la fiecare dată de 1 a fiecărei luni public un articol cu o recomandare de carte legată de vin și gastronomie în secțiunea lansată la început de ianuarie 2023 numită "Cartea lunii". După cum spuneam, educația este importantă și consider că această secțiune contribuie semnificativ.
  • tot de la începutul anului 2023 am adăugat în aplicație secțiunea "Târguri internaționale de vin". Motivul este simplu: este bine să știm și ce fac alții în alte țări în ceea ce privește vinul, cu atât mai mult cu cât aplicația a început să fie descărcată și de persoane din industria vinului, deci oameni care lucrează cu vinul zi de zi și au nevoie de astfel de informații
  • secțiunea de articole "Concursuri de vinuri" anunță punctual informații despre concursurile de vinuri ce au loc în România (deocamdată)
  • despre toate aceste articole utilizatorii care au descărcat aplicația află prin notificări push ce vin lunea (articolele din secțiunea "Evenimentele săptămânii"), joia (articolele din celelate categorii) sau la data de 1 a fiecărei luni (articolele cu recomandări "Cartea lunii"). Fac tot posibilul să folosesc responsabil opțiunea de notificare push pentru că îmi doresc ca utilizatorii aplicației să aștepte cu interes noutățile prin această notificare și nu să considere că primesc prea multe notificări.
Ce pregătesc de aici înainte?

Primul an a fost despre lansare, al doilea despre consolidare, iar al treilea va fi despre creștere și inovare.

În 2024 Winesday App continuă dezvoltarea pe harta României iar în acest sens vor fi adăugate noi crame, cazări, restaurante, wine bar-uri, wine shop-uri, organizatori de cursuri și organizatori de evenimente cu vin.

Secțiunea "Evenimente" va continua dezvoltarea și sunt tare curioasă ce categorii noi de evenimente cu vin vor apărea în următorul an.

În acest an vom pune accent totodată pe secțiunea "Oferte speciale" existentă în aplicație si care a avut o creștere și în 2023. Aceste oferte speciale sunt create de către companiile listate în aplicație și pot fi la vin, la degustări de vin sau chiar și la vizite la crame.

Concursurile de vinuri din România își vor face apariția în aplicație așa că stai cu ochii pe Winesday App să vezi ce vinuri vor fi medaliate în acest an.

Vinul merge tare bine cu mâncarea, iar uneori chiar mai bine, așa că în acest an focusul va fi și pe asocierile de vin cu mâncare pentru că fiecare dintre noi să își îmbogățească gustul și să aibă pate de experiențe complete. 

Acestea fiind spuse îți mulțumesc că îmi ești alături, că ai descărcat aplicația și că o urmărești (sau, dacă abia acum ai aflat de ea află că o poți descărca gratuit din AppStore și Google Play) și m-aș bucura ca pe viitor să îmi spui ce ți-ar plăcea să găsești în aplicație sau cum ți-ar plăcea să interacționezi cu ea. Trimite-mi un email pe adresa carmina@winesday.ro și îți voi răspunde.

Totodată, dacă reprezinți o cramă, o unitate de cazare a unei crame sau aflată într-o regiune viticolă, un restaurant (cu listă generoasă de vin), un wine bar, un wine shop sau organizezi evenimente cu vin și vrei să fii listat în aplicație dă-mi te rog un email pe adresa menționată mai sus pentru a-ți putea da mai multe detalii despre opțiunile de promovare disponibile în cadrul aplicației mobile.

Povestea merge mai departe iar Winesday App intră în anul 3. Să fie cu inspirație, vinuri și preparate savuroase!

Alte sugestii

Produse Moldovenești oferă vinuri cu discount la majoritatea târgurilor de vin din retail toamna aceasta
Vin la Insula, 30 august – 1 septembrie 2024, Bacău
Oferta verii la spumante vine de la Parmashop: Cava Castell D’OR
Idei de vacanță în Transilvania: Villa Vinea te așteaptă cu pachete de degustare de vin și cazare
Spumante de la munte, Trento DOC - Italia