Vin la Insula, 30 august – 1 septembrie 2024, Bacău

Vin la Insula, 30 august – 1 septembrie 2024, Bacău


Anul acesta Moldavia Wine vine cu un nou concept de festival dedicat iubitorilor de vin: “Vin la Insula”, festival ce are loc pe insula de agrement din Bacău în perioada 30 august – 1 septembrie 2024.

Festivalul “Vin la Insula” te invită la relaxare și distracție. Vei avea ocazia să deguști vinuri premium, să participi la activități precum teatru sau cinema în aer liber, demonstrații de dans, muzică LIVE și multe altele.

Festivalul se întinde pe 3 zile, timp în care vei avea ocazia să descoperi vinuri de la diferiți producători din România, precum și vinuri internaționale, te vei delecta cu sesiuni de teatru și cinema în aer liber și vei putea participa și la câteva masterclassuri de excepție.

Program Masterclass – te poți înscrie la Masterclassuri aici.

Vineri, 30 august 2024:
  • 16:00 - 17:00: Alexandra Gălbează, fondator și președinte al Asociației de Enoturism din România, prezintă "Enoturism: călătorie, cultură, inovație, tradiție". Descoperă cum turismul viticol îmbină tradițiile și inovațiile moderne. (Taxă de participare: 80 lei)
  • 17:30 - 19:00: Sergiu Nedelea, sommelier, oferă un masterclass de "Analiză Senzorială". Învață să descoperi subtilitățile vinului prin simțuri. (Taxă de participare: 120 lei)
Sâmbătă, 31 august 2024:
  • 14:30 - 15:30: Marius Gîrlea, sommelier, explorează "Istoria vinului - cum au ieșit berea și distilatele pe locurile 2 și 3!". Un curs captivant despre evoluția băuturilor alcoolice. (Taxă de participare: 80 lei)
  • 16:00 - 17:00: Vali Tătar, sommelier, prezintă "Pâine și vin" - o asociere eno-gastronomică a unor vinuri alese cu diverse tipuri de pâine și brânzeturi. (Taxă de participare: 80 lei)
  • 17:30 - 19:00: Sergiu Nedelea revine cu un alt masterclass de "Analiză Senzorială". (Taxă de participare: 120 lei)

Duminică, 1 septembrie 2024:
  • 15:00 - 16:00: Cristina Dumitrescu de la brânzeturi ZADA conduce un masterclass de "Brânzeturi & Vinuri". Învață să asociezi vinurile cu brânzeturi pentru o experiență gustativă perfectă. (Taxă de participare: 80 lei)
  • 16:30 - 17:30: Vali Tătar discută despre "ASCONI Winery - Tradiții străvechi într-o vinificare modernă". Explorează cum ASCONI combină tradițiile viticole cu tehnicile moderne. (Taxă de participare: 80 lei)
  • 18:00 - 19:00: Marius Gîrlea încheie seria cu "Visul vinului american - Academia direct2consumer". Descoperă influența vinurilor americane și strategiile de marketing direct. (Taxă de participare: 80 lei)
De ce să participi?
  • Înveți direct de la experți: Participă la sesiuni susținute de somelieri și profesioniști recunoscuți;
  • Experiențe interactive: Fiecare masterclass este conceput pentru a fi practic și interactiv, oferind participanților oportunitatea de a învăța prin experiență;
  • Asocieri eno-gastronomice: Descoperă secretele asocierii vinurilor cu diverse alimente pentru a-ți îmbunătăți experiențele culinare.
Mai multe detalii despre festivalul "Vin la Insulă" găsești pe siteul oficial, precum și pe evenimentul de pe Facebook.

Alte sugestii

Oferta verii la spumante vine de la Parmashop: Cava Castell D’OR
Idei de vacanță în Transilvania: Villa Vinea te așteaptă cu pachete de degustare de vin și cazare
Spumante de la munte, Trento DOC - Italia
Hai la Corcova Fest 25-28 iulie 2024 - ediția X
Conacul Grigorescu te așteaptă la un prânz Farm to Table în fiecare weekend