Tururi cu bicicleta la crame - Interviu Oana Soare, Carpatbike

Tururi cu bicicleta la crame - Interviu Oana Soare, Carpatbike


CarpatBike este  printre puținele agenții specializate în turism activ și experiențe autentice în România și într-o mică măsură și alte țări, cu accent pe tururi de bicicletă, drumeții și concepte inovatoare precum bike&wine.

Misiunea lor este să conecteze oamenii cu locurile și comunitățile locale prin experiențe premium, sustenabile și memorabile adesea îmbinate cu gastronomia locală și degustările de vin.

De peste cincisprezece ani, CarpatBike scrie povești pe două roți, acolo unde drumurile se pierd printre coline, iar satele își păstrează sufletul viu. Sunt poate prima companie care a lansat conceptul de cicloturism și ideea este pornită de la o pasiune din copilărie dar și dorința de a arăta turiștilor străini o altă Românie (dincolo de turismul de masă și cele 3-4 obiective turistice bifate prin turismul de autocar). Tururile organizate de Carpatbike nu înseamnă doar ciclism — reprezintă întâlnirea cu oamenii simpli, cu meșteșugari ce transformă materia în artă, cu vinuri care spun povestea locului.

Fiecare tur este o călătorie prin inima comunităților locale, unde tradițiile se transmit ca un dar prețios din generație în generație. Îmbină plăcerea pedalatului cu experiențe care îți trezesc simțurile: degustări de vinuri fine (au lansat conceptul bike&wine), drumeție, uneori echitație sau caiac. În tot acest timp, promovează ecoturismul responsabil, sprijină producătorii locali și cultivă un stil de viață sănătos și conectat la natura.

Conceptul lor a fost de a aduce turiști străini în România întrucât ei înțelegeau mai bine conceptul de vacanță activă, dar treptat au încercat să dezvolte și tururi mai scurte, de câte 1-3 zile, pentru “viitori” turiști români și le-a fost cam greu.

Au început să lanseze chiar gratuit evenimentele de o zi Bike&Wine, o zi de pedalat în vie și apoi povești la câte o cramă din zona Dealu Mare, pe atunci puțin cunoscută ca regiune oenoturistica așa cum este acum. Ce e drept, prin 2010 nici nu erau mai mult de 3 crame care primeau vizite și făceau degustări. Subiectul “a explodat” în 2020 odată cu pandemia, atunci turiștii români au descoperit România și nevoia de mișcare. Atunci a fost momentul când Carpatbike a început să aibă cu adevărat turiști români chiar și pentru evenimente scurte. Așadar acum ponderea turiștilor români e cam 50-50. Războiul din Ucraina nu a ajutat deloc la revenirea turismului în România dar din 2024 se vede o revenire în ceea ce privește vizitatorii străini.

Având în vedere povestea de mai sus, am stat de vorbă cu Oana Soare - fondatoarea Carpatbike, despre turismul la crame, un tip de turism de nișă ce prinde contur în țara noastră. Mai mult de atât, am întrebat-o pe Oana mai multe despre turismul cu bicicletă la crame, tip de turism și mai nișat în care ea s-a specializat. Mai jos găsești discuția avută, precum și propuneri de tururi la cramă chiar dincolo de granițele României.

Carmina Nițescu: Bună Oana, mă bucur că ți-ai făcut timp să povestim despre călătoriile pe bicicletă!
Oana Soare:
Merci și eu Carmina pentru invitație… cu toate că noi vorbim des o facem mai rar într-un interviu propriu zis dar acum te aștept într-o călătorie cu bicicletă😊, pentru că știm că ai o bicicletă nouă.

Carmina: Carpatbike organizează de mulți ani tururi cu bicicleta mai lungi sau mai scurte, o parte dintre acestea fiind organizate în zone viticole. Cât de dorite sunt tururile cu bicicleta la crame?
Oana:
  Cicliștii și pasionații de vin iubesc tururile la crame pentru că nu sunt doar despre pedalat, ci și despre bucuria de a savura vinul acolo unde se naște, de a cunoaște oamenii din spatele lui și de a simți locul. Din 2020 încoace, odată cu pandemia și apoi contextul dificil creat de războiul din Ucraina, am observat o tendință clară spre tururi mai scurte, mai aproape de casă, dar cu valoare experiențială ridicată. Ne-am adaptat și noi, punând accent pe escapade de weekend sau de câteva zile, care combină ciclismul cu gastronomia și vinul local.

Carmina: Spune-mi te rog, pe scurt, cum se desfășoară un tur cu bicicletă scurt, de 1 zi, la care se merge și la o cramă. Întreb pentru cei care nu au avut parte de o astfel de experiență și ar fi curioși. Sunt aceste tururi potrivite și pentru începătorii în mersul pe bicicletă?
Oana:
Un tur de o zi înseamnă pedalat prin peisaje viticole, opriri la crame pentru degustări și povești cu oameni pasionați de vin. Acolo avem parte de un tur ghidat al cramei și al podgoriei, urmat de degustarea vinurilor și de povești despre cum sunt produse și ce înseamnă un business în acest domeniu. Totul e organizat în ritm lejer, cu suport logistic (mașină de asistență, biciclete adaptate traseului respectiv), astfel încât să fie o experiență plăcută și pentru cei aflați la început de drum în ciclism. Nu e nevoie de antrenament special – doar de dorința de a descoperi vinul și locurile altfel. Evident putem face trasee mult mai lungi sau complexe dar de obicei le adaptăm în funcție de grup.

Organizăm astfel de experiențe în mai multe regiuni – Dobrogea, Drăgășani, Târnave sau Lechința în Transilvania și chiar spre zona Moldovei. Totuși, cele mai multe tururi au loc în Dealu Mare, o zonă care se dezvoltă foarte mult în turism, cu pensiuni cochete și restaurante faine, fiind o opțiune excelentă atât pentru escapade de weekend, cât și pentru evenimente corporate.

Carmina: Carpatbike organizează și tururi lungi, de mai multe zile, atât în România cât și în străinătate. Am văzut de curând că în luna septembrie organizezi un tur foarte frumos în regiunea Umbria, în Italia. Spune-mi te rog mai multe despre cum va fi "Umbria pe bicicletă", cât durează, ce include turul, la ce să se aștepte participanții în ceea ce privește nivelul de pregătire în mersul pe bicicletă într-un astfel de tur și, bineînțeles, dacă veți avea parte și de o degustare de vin, Italia fiind bine-cunoscută pentru vinurile sale.
Oana:
Turul Umbria pe bicicletă este o experiență de 7 zile, gândită pentru a descoperi una dintre cele mai frumoase regiuni ale Italiei dar mai puțin cunoscută decât Toscana...și totul într-un ritm autentic, pe  bicicletă. Vom pedala printre coline verzi cu vii și măslini, vom trece prin sate medievale și vom vizita orașe emblematice precum Assisi, Spoleto sau Perugia. Traseele sunt de dificultate medie, deci potrivite pentru cei care sunt obișnuiți cu ieșirile pe bicicletă, iar sprijinul logistic  face ca fiecare zi să fie confortabilă: bagajele sunt transportate separat, există ghid român însoțitor dacă este un grup mai mare precum și o echipa locală pentru asistență la nevoie. Turul se poate organiza și în orice altă perioadă, dacă sunt măcar 2-4 persoane înscrise, dar lunile septembrie și octombrie sunt cele mai frumoase din an.

Pachetul include cazări alese cu grijă în pensiuni și hoteluri de familie, mese cu specific umbrian, dar și experiențe de neuitat precum vizite la crame și degustări de vinuri, pentru că nu poți să explorezi Italia fără să îi simți gustul autentic. Este un tur care îmbină mișcarea, cultura și gastronomia, fiind ideal pentru cei care vor să petreacă o vacanță activă, dar relaxantă, într-un decor cu adevărat spectaculos, și nu este o vorbă mare. Este un peisaj superb.

Carmina: Cum faci cu bicicletele într-un tur organizat într-o altă țară (sau la o distanță foarte mare)? Vin participanții cu bicicletele lor? Există servicii de transport biciclete din România până în țara de destinație? Există mai degrabă biciclete de închiriat în țara de destinație? Ce recomanzi celor care se înscriu în tur să facă: să vină cu bicicletele lor sau să închirieze la fața locului? Se pot face închirierile de bicicletă prin Carpatbike în cazul unui tur organizat cum este cel în Umbria?
Oana:
La tururile organizate în alte țări avem mai multe opțiuni pentru participanți. Se poate veni cu bicicleta personală, însă de cele mai multe ori recomandăm închirierea la fața locului, pentru că avem un partener local care ne pune la dispoziție biciclete de calitate, deja pregătite pentru traseele planificate. Astfel evităm transportul complicat și costisitor din România. În funcție de preferințe, se pot închiria biciclete electrice, gravel sau de șosea, iar rezervările se fac direct prin CarpatBike, astfel încât participanții să aibă totul aranjat înainte de plecare. Pentru grupurile mai mari asigurăm și sprijin logistic suplimentar și putem aduce noi bicicletele.

Carmina: Mai sunt locuri în turul "Umbria pe bicicletă"? Unde se pot face înscrierile și care sunt condițiile pentru a fi realizat grupul?
Oana:
Da, sunt locuri disponibile. Turul "Umbria pe bicicletă" se poate organiza practic oricând, însă noi recomandăm perioadele cele mai frumoase din punct de vedere al vremii și al peisajului, dar și în funcție de opțiunile de transport aerian (costul este maxim 75-100 EUR, deci ieftin aș spune). De aceea am ales finalul lunii septembrie, însă și luna octombrie este o variantă excelentă pentru cei interesați. Înscrierile se fac direct prin CarpatBike, iar noi ne ocupăm de toate detaliile logistice pentru că participanții să aibă parte de o vacanță activă și memorabilă.

Carmina: Italia este foarte frumoasă, mai ales toamna, însă sunt curioasă dacă pregătești pentru viitor tururi cu bicicleta și în alte țări. Și bineînțeles, dacă plănuiești să incluzi aceste tururi în regiuni viticole.
Oana:
Da, deja am început cu tururi în Grecia și pregătim pentru anul viitor experiențe în Slovenia, Franța și chiar destinații mai îndepărtate. Ne dorim ca multe dintre aceste tururi să includă și vizite în regiuni viticole, pentru că vinul completează perfect aventura pe bicicletă. Totuși, focusul nostru rămâne România, pe care vrem să o promovăm în continuare – mai ales zonele mai puțin cunoscute, dar absolut superbe prin peisaje și autenticitate, cum sunt Bucovina, Apusenii sau Dobrogea de Nord, unde ajung mult prea rar turiștii străini. În rândul turiștilor străini, cele mai solicitate destinații rămân Transilvania, Bucovina, zona Bucureștiului, Delta Dunării și traseul de-a lungul Dunării pe ruta EuroVelo.

Pentru turiștii români, au devenit extrem de populare tururile noastre ușoare către cramele din zona Dealu Mare, dar și în alte regiuni viticole în care ajungem frecvent: Dobrogea, Drăgășani sau Transilvania. Tot pentru publicul din țară, traseele montane sunt tot mai căutate, iar Via Transilvanica atrage deopotrivă cicliști români și străini.

Carmina: Oana, mulțumesc tare mult pentru timp și inspirația pe care mi-ai transmis-o. Îți doresc mult succes cu acest tur cât și în cele viitoare!
Oana:
Mulțumesc și eu pentru întrebări și felicitări și ție pentru efortul de a promova oenoturismul și vinul în general prin proiectul Winesday App și nu numai.

Carmina Nițescu
Winesday.ro & Winesday App

Alte sugestii

VinMagazin: importator și loc de savurat vinuri
Food Content Creators Conference - 3 decembrie 2025 (București)
Include o degustare de vin la petrecerea de Craciun a companiei
Pe 30 noiembrie petrece românește la Gramofon Wine (Dealu Mare)
Festivalul Vinului Moldovenesc revine la București pentru a cincea ediție