O nouă ediție a cursului de somelier – interviu Sergiu Nedelea

O nouă ediție a cursului de somelier – interviu Sergiu Nedelea


Când intri în lumea vinului și îți place să descoperi câte ceva nou zi de zi, te gândești în multe cazuri să înveți puțin mai mult despre vin. Citești despre soiuri de struguri, despre cum se face vinul, mergi la degustări și poate chiar și în vizite la crame. Apoi vine un moment în care e posibil să te gândești că vrei mai mult, vrei să înțelegi mai multe lucruri și să obții chiar și o certificare în acest nou domeniu.

Cel mai cunoscut curs de care îl poți face este Cursul de Somelier, iar Sergiu Nedelea este cel mai cunoscut trainer care organizează acest curs în România. Cum de cevea vreme poți găsi cursurile organizate de el și în aplicația mobilă Winesday App, m-am gândit să stau de vorbă cu Sergiu și să aflu mai multe despre cursul pe care îl organizează. Așa că mai jos găsești interviul pe care mi l-a acordat. Să îți fie cu inspirație!

Carmina Nițescu: Bună Sergiu. Îți mulțumesc mult că ți-ai făcut timp pentru acest interviu!
Sergiu Nedelea: Mulțumesc pentru invitație, Carmina și Winesday App!

Carmina: Știu că de obicei nu mai ai nevoie de nicio prezentare, toți cei care sunt deja în lumea vinului au auzit de Sergiu Nedelea, renumitul Somelier și trainer. Însă mă gândesc că pentru cei nou sosiți în acest domeniu, ar fi binevenită o descriere a ta. Așadar, Sergiu, spune-ne ceva despre tine, precum și despre cum ai ales tu meseria de Somelier și cum te-ai decis să îi împărtășești tainele mai departe.

Sergiu: Cu plăcere! Sunt Sergiu Nedelea, Somelier profesionist cu o experiență de 25 de ani în industria ospitalieră. Am fondat și conduc Scoala de Somelieri „Winetaste School”, fiind formator profesionist de Somelieri. Sunt Jurat în concursuri naționale și internaționale de vin, Jurnalist de vin, membru al Asociației Jurnaliștilor și Scriitorilor de Turism din România, fiind autor a câtorva sute de articole și autor sau coautor a mai multor cărți de specialitate. Sunt gazda serialului oenologic Winetrips Romania, difuzat pe PRO TV Plus, și prezentatorul vinurilor în emisiunea “UMAMI, al 5-lea gust” pe PRO TV. Sunt de asemenea Cavaler al Vinului-Equest de Vinum Ordo Equestris Vini Europae, Președinte al Comisiei Oenologice OEVE, și am obținut titlul de „Cel mai bun Somelier din România” în 2017, 2018, 2019, 2021 și 2022 - Premiul I acordat de comunitatea HoReCa prin HoReCa Insight.

Pot spune că meseria de Somelier m-a ales pe mine și era firesc să o împărtășesc și altora.

Carmina: De ceva timp te-ai alăturat aplicației mobile Winesday App cu un cont pentru Winetaste School la categoriea “Organizatori cursuri despre vin” și cu această ocazie utilizatorii au acces la cursul de somelier organizat de tine. Știu că tu ești cel care a pus bazele acestui curs în România și te rog să-mi spui câteva cuvinte despre meseria de Somelier.

Sergiu:
Meseria de Somelier este una complexă și fascinantă, implicând cunoștințe profunde despre vinuri, combinații culinare și serviciul adecvat al vinurilor. Un somelier este ghidul pasionat al experienței vinului pentru clienți și este responsabil cu alegerea, conservarea și servirea adecvată a vinurilor. Simplificat pot spune că este un arhitect al stării de bine, cel care spune povestea vinului și te provoacă să-l degusti, dar mai ales să-l înțelegi.

Carmina: Cu Winetaste School predai de ani buni cursul de Somelier. Spune-mi te rog cui se adresează acesta, cum se desfășoară acest curs, ce include, cât durează și de câte ori pe an îl organizezi.

Sergiu:
Cursul de Somelier de la Winetaste School se adresează atât pasionaților de vin, cât și profesioniștilor din industria ospitalității. Cursul are o durată de aproximativ 2 luni (180 de ore) și include atât sesiuni teoretice cât și practice, degustări ghidate și evaluări. Îl organizez de câte ori este nevoie, nevoie care se naște prin cererea pieței.

Carmina: Organizezi cursul de Somelier numai în București sau și în țară? Dacă ai câte o cerere punctuală de organizare de curs într-un oraș în care nu ai mai organizat vreun curs până acum, ai putea preda și acolo? Care este numărul minim și maxim de participanți la un astfel de curs?

Sergiu:
Organizez cursurile de Somelier de obicei în București, dar le aduc în alte orașe din țară, în funcție de cereri. Am avut cursuri în Brașov, Iași, Constanța, Bacău și Galați. Numărul de participanți poate varia, de obicei, între 15 și 25 de persoane, pentru a asigura interacțiunea și învățarea eficientă.

Carmina: Cu ce se deosebește cursul organizat de tine față de alte cursuri de somelier de la noi de pe piață? Cu ce este special acest curs și de ce l-ar alege cei nou veniți în această industrie?

Sergiu:
Cursul nostru se evidențiază prin abordarea practică și interactivă, concentrându-se pe dezvoltarea abilităților practice ale participanților, precum identificarea notelor aromatice și servirea corectă a vinurilor. De asemenea, punem un accent deosebit pe asocierile vin-preparate culinare și pe aspectele legate de managementul unei selecții de vinuri într-un restaurant. Pentru cei nou veniți, acest curs oferă baze solide și experiență practică.

Carmina: Și pentru că toamna este vremea să învățăm lucruri noi, următorul curs de Somelier pe care l-ai anunțat are loc în București și începe pe 4 septembrie. Mai sunt oare locuri? Până când sunt deschise înscrierile și unde se pot înscrie cei care doresc să participe?

Sergiu:
Da, mai sunt câteva locuri disponibile pentru cursul din 4 septembrie. Înscrierile sunt deschise până pe 31 August, iar cei interesati se pot înscrie pe site-ul www.curssomelier.ro

Carmina: Oare până la finalul anului mai organizezi un alt curs de Somelier în București sau în țară, sau cei care nu pot veni începând cu 4 septembrie vor trebui să aștepte până anul viitor? Ce alte cursuri sau masterclassuri organizezi în viitorul apropiat?

Sergiu:
Momentan, planificăm să organizăm un alt curs de Somelier în București înainte de finalul anului. De asemenea, ne gândim să aducem cursurile și în alte orașe. În viitorul apropiat, vom oferi și masterclassuri tematice pentru cei care doresc să își aprofundeze cunoștințele.

Carmina: Sergiu, îți mulțumesc pentru discuție și îți doresc mult spor cu noua grupă de cursanți. La cât mai multe!
Sergiu:
Mulțumesc frumos, Carmina! Sunt nerăbdător să împărtășesc pasiunea pentru vin cu noii cursanți. Să ne revedem curând!

Carmina Nițescu 
Winesday.ro & Winesday App

Alte sugestii

Vinuri din Georgia – crama Batono
Turismul oenologic din Romania va fi promovat la Bike Brussels 22-24 martie 2024
Velo Popas - prima certificare cicloturistică din România
2 ani de Winesday App
Novak Winery pune în valoare soiurile locale Moldovenești