MaxiMarc
MaxiMarc

MaxiMarc

Crame
Închis

Strada Fara Nume, Măderat 315601, Romania

Despre

Producem vinuri premium care exprimă terroirul zonei, prin vinificarea soiurilor locale și internaționale, cu accent pe Mustoasa de Măderat, Cadarcă, iar în viitorul apropiat, pe Furmint.

Totodată, vrem să păstrăm și să continuăm tradiția locului, să dezvoltăm turismul viticol, iar alături de celelate crame să facem cunoscută această zonă la nivel național și, de ce nu, peste hotare.

Am început vinificarea primelor vinuri în 2016, în crama veche, care acum este zonă de maturare, pentru ca astăzi procesarea și vinificarea strugurilor să se facă în construcția nouă, dotată cu tehnologie de ultimă generație. Astăzi avem 80 de hectare cu vită de vie, dintre care doar 40 sunt pe rod. Celelalte sunt plantații noi, din care vom produce vinuri în următorii ani.

Crama se află în satul Măderat, într-o zona în care mai există aproximativ 15 crame. Ne bucurăm că facem parte din această comunitate alături de ele și ne dorim să creștem zona împreună.

Obiectivul nostru pentru fiecare vin este să punem "terroir-ul" în pahar.
Crama este coordonată de enologul Emanuele Reolon care, alături de o echipă tânără, dorește să repună podgoria Miniș-Măderat pe harta viticolă și turistică, la nivelul care era în perioada habsburgică.

Gamele noastre: Castel Sofia, MaxiMarc si Dealurile Măderatului.

Descoperă mai multe despre noi: https://maximarc.ro/crama/

Localizată la 30 de km de orașul Arad, crama este dotată cu săli de degustare optime pentru evenimente corporate, degustări cu prietenii sau alte tipuri de evenimente.  

Alte sugestii

Crame
Închis
5.0 1 recenzie
Din 1773, Tohaniul a atras oameni pasionati, care au iubit via si i-au amplificat forta creatoare. De aici, din inima Dealului Mare, de peste 200 ani, se creeaza vinuri. Un omagiu adus naturii, traditiei si excelentei. Situată în inima celui mai renumit areal viticol din România, DEALU MARE, podgoria TOHANI este atestată documentar încă din 1773. Domeniile Tohani își continuă povestea sub semnul regalității, începând cu anul 1930, moment în care Principele Nicolae al României, fratele regelui Carol al II lea, devine proprietarul acestui vast domeniu.Pe aceste meleaguri o cunoaște pe frumoasa Ioana Dumitrescu Doletti, fiică de moșier din Tohani. Principele renunță la tron pentru a-și urma vocea inimii și a se căsători cu Ioana Doletti. Astfel, povestea care a înduioșat inimile atâtor europeni a stat ca inspirație de-a lungul zecilor de ani pentru vinurile ce se nasc aici. În anul 1948, Domeniile Tohani devine proprietate de stat iar în anii următori, printr-o asociere cu specialiști din zona Bordeaux, Franța, a fost construită crama și păstrată până în ziua de astăzi ca și loc de vizită și muzeu. Aici se află conservată singura vinotecă din zonă, ce adăpostește peste 100 000 de sticle de vinuri de colecție. În anii 2000, compania este privatizată și cunoaște un amplu proces de modernizare. Construcția unei noi fabrici cu tehnologie de ultima oră, o nouă infrastructură, replantarea viței de vie pe suprafețe importante. Acesta este începutul perioadei moderne, când, în echipa Tohani este adus oenologul din Africa de Sud, Albertus Vand Der Merwe, aducând la Tohani aerul lumii noi, care completează perfect tradiția și priceperea oenologului, Marin Ion, Doctor în vinuri, recunoscut la nivel național.Astfel, la Tohani, măiestria și priceperea oenologului, modelează ceea ce natura pune la dispoziție de sute de ani.  Un terroir unic, traditie și atenția la detalii, sunt singurele elemente ce dau posibilitatea creării unor vinuri ce definesc noi standarde de calitate.Pe aceste meleaguri, recunoscute pentru calitatea soiurilor roșii, Feteasca Neagră găsește condițiile perfecte de dezvoltare și atingere a perfecțiunii. Vinul, obținut din acest soi, este recunoscut ca unul dintre cele mai bune vinuri roșii din România, astfel Feteasca Neagră, APOGEUM, fiind premiată cu medalie de aur la cel mai prestigios concurs din lume, Concours Mondial De Bruxelles.
Gura Vadului 107300, Romania
Crame
Închis
Crama Liliac păstrează vie moștenirea terroir-ului transilvănean prin vinurile sale cu spirit tânăr, revitalizând regiunea viticolă Lechința. Înființată în anul 2010, crama-butic folosește tehnici moderne de vinificație ce scot la iveală esenţa strugurilor autohtoni, copți sub soarele blând al Transilvaniei și culeşi manual din via care se întinde pe 52 de hectare, pe dealurile din Batoș (jud. Mureș) și Lechința (jud. Bistrița).
Strada Principala 41, Batoş 547085, Romania