Povestea soiurilor românești (București)

Povestea soiurilor românești (București)


Bilete:

100 RON

Gazdă:


Strada Băcani nr. 1, București 030065, Romania

Organizator:

Data și ora:

Despre

Update: datorită numărului mari de iubitori de vin care vor să participe la eveniment, vom muta și extinde acest eveniment pe două zile, 7 & 8 August, miercuri și joi, de la 19:00.

Povestea soiurilor românești este ca un roman de aventură cu mai mulți protagoniști, fire narative, intrigi și - desigur - câțiva antagoniști. Povestea aceasta, însă, nu este știută de mulți oameni, iar prin această serie unică de evenimente dorim să educăm și să degustăm soiurile de struguri mai puțin știute, dar pline de poveste, pe care le prezintă vinul de pe teritoriul României.

Naratorul nostru va fi chiar Prof. Univ. Dr. Ioan Nămoloșanu, o persoană dedicată vinului și culturii acestuia, care ne va ghida în minunata poveste a trei soiuri autohtone, străvechi: Crâmpoșie, Șarbă și Frâncușă.

În momentul de față, găsim în comerț preponderent vinuri din soiuri internaționale și din cele trei Fetești românești, însă rar întâlnim vinuri din soiurile menționate mai sus. La degustare avem o dublă-ocazie: să aflăm exact care este povestea lor și să le degustăm și discutăm pe îndelete!
Împreună cu invitatul special Dan Nedea, echipa Corks vă invită la o degustare de neratat, mai ales pentru fanii vinului românesc. În acompaniamentul platourilor cu produse gastronomice tradiționale, vom încerca următoarele vinuri:
- Prince Știrbey Crâmpoșie Selecționată;
- Bauer Crâmpoșie Selecționată;
- Avincis Crâmpoșie Selecționată;
- Cepari Crâmpoșie Selecționată;
- Oldterra Crâmpoșie Selecționată;
- Domeniile Ostrov Naiada Crâmpoșie Selecționată;
- Crama Gârboiu Bacanta Șarbă Barrique;
- Epicentrum Șarbă și Plăvaie;
- Frâncușă Selection Cotnari.

Vă așteptăm cu drag la degustare! 

Miercuri si Joi, 7 si 8 august, de la 19:00
Bilet: 100 lei
Rezervări: 0730 758 527